teose

FRECUSH HOLDING

Slăvită, hulită şi uitată în sertare cu buricul neretezat, Legea Prostituţiei aşteaptă în van rândul la dezbatere parlamentară şi vot. Impasibile însă la onania legislativă, deschizătoarele de drum şi picioare prestează devenind, în timp, soţii fidele, mame sau bunici, fără să apuce clipa intromisiunii în cartea de muncă a sporurilor de vechime, adâncime şi confidenţialitate. Pe sticla televizorului continuă să jelească surd doar borfetul mediatic şi vipolitic, într-o veşnică bătaie a câmpilor despre avantajele sociale oferite de curvăsăreala cu patalama.
La una dintre apusele şcoli estivale a fustelor democrate, Vasile Blaga deplângea soarta curvelor cu calificare: “Nu trebuie să fim atât de fariseici. Femeile care practică prostituţia au o situaţie deosebită, nu au un loc de muncă. Trebuie să le integrăm în societate şi – în opinia mea – singura soluţie de care dispunem este să legalizăm prostituţia.”(…) Nu a surprins grija cu care un fost vătaf al Internelor copleşea industria poalelor în cap şi izmenelor în vine, dintotdeuna atent monitorizată de la fereastra Reformei Administrative.

Centura strânge cureaua

Prostituţia se derulează după reguli stricte (inexistente în actele normative, dar aplicate curent). Asemeni sponsorizării, la rându-i, vaduvă de reglementare legală.
Saloanele ofertante de frecuş erotic au dat de mult uitării pionieratul. S-au dat la fund şi peştii care lipeau, în trenul de Chişinău, cărţi de vizită inscripţionate “impresar artistic” (în fapt, invitaţii întru angajare la saloanele de masaj oriental şi vertical). Acum, sereleurile nerăbdătoare şi fierbinţi se prezintă cu un obiect de activitate nepus la cale încă de CAEN: serviciile erotice. Nu e vorba despre ramura industriei iubăreţe, formată din magazinaşe cu geamuri opace, de unde doamne distinse ies îmbujorate făcându-ne să credem, după entuziasmul cu care mângâie ambalajul viguros, că au găsit salam de Sibiu.
Ordonate în anuarul de culoarea aurului, companiile de iubire sunt plasate la rubrica “prestări servicii”, oferind şi altor nefericite de vârsta a treia ocazia să dea, în căutarea unui instalator, peste sigle ghiduşe din care zâmbesc propriile nepoate, aproape îmbrăcate. Cartea legalităţii nu pare să deregleze balanţa cererii şi ofertei, iar firmele de servicii erotice se prezintă ca atare: posesoare de adresă, cod unic de înregistrare şi cod fiscal.
În timp ce dovada maturităţii CNA. este confirmată prin bulina roşie aplicată filmului “Mihai Viteazul”, firmele de servicii erotice sunt strecurate în Anuarul Serviciilor imediat după serviciile de secretariat, urmate fiind de cele funerare. Întâmplător? Nicidecum; ordonarea voluntară doreşte să arate unde începe şi unde sfârşeşte cea mai veche meserie. Îmbârligarea acoperită cu certificat de înmatriculare se practică, cel mai ades, în saloane de masaj sau în aripa civilă a firmelor de pază orientate spre escortă şi companie urbană.

Vipuri şi vipulici

Investiţiile publicitare nu lasă loc de îndoială profiturilor, chiar dacă uneori evidenţa finanţelor înregistrează zerouri pe bilanţurile serelurilor-peşte. Spre exemplu, “Escortlux” oferă un salariu de 6.000 euro fetelor “cu/fără experienţă”, dar pe piaţa bucureşteană tariful unei reprize de masaj poate oscila între 150 lei şi 3500 euro. După buget, prestaţie şi amplasament, pielea goală se ţine cu cheltuială. Dacă din căminul bucureştean pentru nefamilişti “Progresul”, reconvertit în hotel înstelat pentru fast-massage, poţi scăpa repede de 50 euro, în rondul fiţos-zgomotos al pieţei Alba Iulia o partidă de masaj erotic la “Strong Passion” poate să scoată din buzunarul clienţilor până la 2000 de euro. Cum nu toate saloanele de masaj aduc liniştea thailandeză sau aromele uleiurilor de trandafir, solicitanţilor li se întâmplă să trăiască uneori, în ritm de manele, satisfacţia balcanică a întâlnirii unor baragladine cu palme cât lopata, aşezate sfios pe marginea suprafaţei slinoase din vinilin, devenită pat de masaj.
Numai o mică parte a prestatorilor de plăceri frecate se apropie oficial de breasla pe care o slujesc. Unii au deraiat în domeniu de la salonul cosmetic sau sala de fittnes, iar alţii sunt agăţaţi (spun actele) de activitaţi conexe(?) serviciilor erotice, precum producţia de jucării sau comerţul cu produse nealimentare .
Casele de marcat fiscale sau documentele cu regim special emise uneori fac doar dovada onestităţii scriptice sau adaugă mărgăritare tichiei aşezate pe chelie. Nu s-au destins încă muşchii piteşteanului care a comandat o repriză de plăceri la salonul local “Fantasia” şi a fost facturat, la final, cu 1.200 de lei. Noi. Cu factura şi pantalonii în mână, omul s-a adresat OPC Argeş, considerându-se păgubit şi taxat altfel decât tariful afişat: 200 lei/ora. La rându-i, prestatorul ţine morţiş că, beat fiind, clientul ar fi adormit pe masă sau că victima a fost patronul sub acoperire al unui salon concurent. Deplasaţi la dugheana erectilă, reprezentanţii OPC au ridicat şi ei din umeri, neregulile constatate şi consemnate fiind altele decât cele reclamate de păgubitul facturat cu şase ore de masaj erotic.
La rându-i, Costin Preda din Bucureşti, posesor de chenzină proaspăt scoasă din bancomat şi tată a patru copii a solicitat protectorilor de consumator un tratament pentru dezumflarea buzei. Familistul convins a trecut pe la salonul neînstelat “Trendy Girls”, unde a fost uşurat de portofel înaintea prestaţiei, atent fiind la paharele ornate cu ruj de la barul gratuit. Fără să poată savura oferta de servicii, trecut de reci transpiraţii, nemasat, nebăut, şi îmbrăcat din mers, păgubitul a aflat că masajul din interiorul buzunarului e de competenţa poliţiei. După ce şi-a exprimat în scris îndoiala vizavi de autorizaţia sanitară a salonului şi carnetele de control medical al angajatelor, Preda a ţinut copiilor de acasă o prelegere despre efectele obezităţii şi alimentaţiei iraţionale.

Iniţiatorii programelor “Legea prostituţiei, o lege a fărădelegii” sau “Legea prostituţiei, atentat la familie” ocolesc curent firmele de servicii erotice. Frecventând cu demnitate doar saloanele de masaj pentru băieţi, parlamentarii noncurvişti se pot întâlni la o partidă de saună uscată, unde au prilejul să pună la cale un referendum pentru desfiinţarea linilor de centură şi a trotuarelor. Neîndoielnic, zbaterea legislativă va rămâne tot flască, iar votul se va limita la ridicarea degetului mijlociu către Legea Prostituţiei.

Antreul programatei recesiuni oferă derută, la pachet cu abundenţa afişată în rafturi, vitrine şi tejghele, fericind pentru o clipă viitorii posesori de gol în stomac, potenţiali exclusivişti ai fripturii de cartofi şi compotului din ştevie. Asemeni străbunei interbelice, criza pusă acum la cale confirmă bănuiala că Divinitatea îşi anunţă dramele globale printr-o avalanşă de oferte, tot mai atractive şi făcute parcă pentru dosirea apropiatului taifun din buzunare. Prăpădul chimirului e precedat de un surprinzător răsfăţ al nepricopsiţilor care, aiuriţi de duduiala şi scârţâitul economiei unse cu limba, ignoră măsura, bunul simţ, riscul îmbonăvirii sau falimentul, în favoarea satisfacerii poftelor lumeşti. Târgurile pasagere lăudate cu mărfuri pur tradiţionale n-au făcut decât să amintească de “expoziţiile gastronomice” din perioada ceauşistă, unde totul se limita la privit şi salivaţie abundentă, zarva din jurul produselor “proaspete şi ieftine” fiind temperată acum de liniştea brânzei de putină, vândută la preţul pantofilor.
Dar vlădicii administraţiei au întotdeauna în mâneci cărţi câştigătoare şi pentru majoritatea purtătoare de opinci, iar megacârnatul îndopat cu dioxină şi rumenit la gazul de eşapament al bulevardelor a chitit Cartea Recordurilor. Mezelul de mărimea carosabilului cu gropi a cedat cavalereşte locul garantat din Anuarul Imbecilităţii, Oraşelului Copiilor din Parcul ploieştean Foamea, unde micuţii sunt cadorisiţi cu băuturi după modelul oferit de Cristian Popescu-Piedone. fost campion la aruncarea pachetelor cu carne din frigidere, entuziastul promotor al parangheliilor edilitare cu mititei, ţuică fiartă şi vin, servite la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti concurează căsuţele cu poveşti montate  de primarele Oprescu şi încărcate la ferestre cu tulburel şi prospături ce oferă materie primă colegilor infectologi. În dosul opac al măştii de protecţie a consumatorilor, e loc de orice, oricum şi pentru oricine.
Abundenţa uşor nefirească nu a putut totuşi să camufleze monştrii născuţi din somnul ocupanţilor de posturi publice care, cu bugetul şi sănătatea noastră în mână, refuză constant să îşi asume responsabilitatea neghiobiei comerţului şi serviciilor. Dar câtă vreme, din resemnare sau prostie, consumatorii aleg oiştea în locul proţapului destinat jalbelor, răspunsul nu poate veni decât din gard.

Mezat periculos înaintea potopului

Tot mai ades, uneltele comerţului firesc se văd abandonate în favoarea unor reţete sfidătoare, “inedite” în viziunea aplicanţilor, dar înghiţite fără noduri de clientela lipsită de simţul pericolului, datorită covorului roşu, aşternut de autorităţi la picioarele înnoroite ale comersanţilor. Alături de sezonul soldurilor şi reducerilor, prăvăliile nu s-au sinchisit să afişeze câte un singur preţ, clasicele “lichidări de stoc” şi “oferte de sezon” fiind făţiş înlocuite cu “promoţii de criză”, în care desele nemulţumiri au fost contracarate invariabil cu întrebarea “ce aţi vrea de banii ăştia?”. Despre grosimea “banilor ăştia” nu sunt prea multe de aflat, pentru că mărfurile promoţiilor de criză se simt bine printre mai multe preţuri afişate simultan, alături de care formează adevărate ghicitori din cifre, utile doar clienţilor cu chemare spre calcule.
Dacă vitrinele inscripţionate “Haine la jumătate de preţ” sau “10 lei orice produs de îmbrăcăminte” mai pot uneori confirma gardul vopsit, ofertele trâmbiţate la produse alimentare ar trebui să dea serios de gândit. În pieţele alimentare urbane, negustorii au trădat galantarele şi vitrinele frigorifice, în favoarea meselor slinoase din plastic unde, chiar aruncate în devălmăşenie, mezelurile şi brânzeturile au acelaşi lipici la clientelă. Calitatea îndoielnică, atestată de aspect, proprietăţi organoleptice şi duhoarea asemănătoare spaţiilor în care accesul este permis doar unei persoane, a fost completată de ocaua mică aducătoare de profituri pe măsura negocierii salariului suplinit cu greutatea ambalajelor cântărite. Teoria cumetriei dintre creşterea preţurilor produselor alimentare, la pas cu saltul costului carburanţilor, pare să nu aibă parte şi de o reciprocă firească; -20% pe ecranul pompei transformându-se în +20% la raft.
La extremitatea întinderilor alocate comerţului cu agro-alimentare, printre zarzavaturi king size şi banane olteneşti, comercianţii de nevoie expun(?) din nou liber, după reţeta anilor ‘90, cărţi, albume rare şi timbre valoroase, alăturat ciubotelor vechi şi lenjeriei folosite. Comerţul spontan la trotuar, înflorit la pas cu amenajarea pieţelor volante pe te miri unde, oferă alternative neîncrezătorilor în chioşcurile autorizate verbal de primării, dar abordabile doar cu bani mulţi şi uşor confundabile cu promisele inexistente toalete publice. Ruşinoasa întoarcere în trecutul comercial se desfăşoară la vedere şi fără jenă, armatele de vânzători cu paporniţa, asaltând tramvaiele, staţiile de metrou, intrările în şcoli şi alte spaţii aglomerate, pentru a vinde produse alimentare sezoniere, fără teamă că vor fi nevoiţi să dea explicaţii despre calitatea sau provenienţa acestora. Târgurile sunt alese neîntâmplător în locaţii ocolite de inspectorii sanitar-veterinari şi cei de protecţia consumatorilor, ocupaţi cu scuipatul în sân, datul în bobi şi anticiparea sumelor negre rulate. Cifra de afaceri e invidiată, deopotrivă, de plătitorii taxelor ameliorate cu şpagă pentru tarabe şi chioşcuri, spectatori neputincioşi la deverul distribuitorilor de ciocolată germană la traistă, ţigări ucrainene stocate sub fuste creţe sau telemea indigenă produsă în fundul curţii. Tot cu şpagă, dar fără taxe. Neînsoţite de documente fiscale şi – probabil, de aceea – exonerate de la control, mărfurile negre se cumpără la fel de bine ca girul autorităţii, vandabil cu invocarea puerilă a statutului neeconomic al vânzătorului ocazional.

Neautoritatea

Dosnici şi discreţi, până de curând, pionii comerţului gri-negru dau curs cererii pieţei, cu pânzele umflate de consumatorii chilipirului şi de năravul autorităţilor protectoare de a lua la puricat doar agenţii economici. Abandonată în teacă, arma autosesizării tinde să devină piesă de panoplie, în timp ce sesizărilor înregistrate li se oferă un curs asemănător apelor întoarse la izvoare. Cu faţa spre cei resemnaţi să o perceapă jalnică, masca autoritară şi vălurile locale de protecţie a consumatorilor îşi transformă cătinel misiunea în pură mascaradă, câtă vreme spaţiul mirific al doarencotismului şi miserupismului a devenit teren propice lipsei de autoritate. Local, e denumită familiar-cotidian, “neautoritatea” sau “Nea Utoritate”, pentru contrabandiştii locali, aşezaţi disciplinat lângă maşinile Poliţiei.
La nivel macro, gluma se îngroaşă deseori, asemeni mirosului greu emanat de carnea condimentată cu dioxină în Irlanda şi strecurată pe piaţa românească prin Ungaria, via Belgia. Nefiind premieră, vestea cutremurătoare a prezenţei în farfurii a unei substanţe responsabile de apariţia cancerului a şocat mai puţin decât lipsa de reacţie şi comunicatele contradictorii, purtând marca Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Dacă, în 8 decembrie, dr. Radu Roatiş, preşedinte ANSVSA, simţea o muscă bâzâindu-i pe căciulă şi încerca anemic să ne liniştească anunţând că “România nu se află pe lista ţărilor care ar fi  importat carne de porc din Irlanda”, peste numai o zi, aceeaşi voce confirma, urmare a unei notificări primite din partea Comisiei Europene, că 3,3 tone de carne infestată a fost depozitată şi redistribuită din Bucureşti, dar autorităţile nu ştiu în ce măsură carnea a fost consumată de bucureşteni. Peste alte douăsprezece ore, cantitatea era, conform vicepreşedintelui ANSVSA, Csutak Nagy Laszlo, de patru ori mai mare şi se odihnea în galantarele a cinci firme din Olt, Ilfov şi Buzău, pentru ca, peste alte patru ore, şefa Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj să alerteze 24 de judeţe după confirmarea prezenţei locale a 40 de tone de carne infestată. Într-un posibil final, Preşedintele ansvsa a declarat, în 11 decembrie, că “ar trebui retrasă de pe piaţă şi distrusă în condiţii de siguranţă, carnea de porc din Irlanda, produsă între 1 septembrie şi 6 decembrie 2008”(?!?!)…

Putregai în proţapul jalbelor

Chiar dacă, în numai trei zile, cel puţin 130 de tone de carne au fost prelucrate şi – în mare parte – consumate, “distrugerea în condiţii de siguranţă” putea fi efectuată doar odată cu purtătorul, doar dacă mezelurile ingerate de acesta nu au devenit, între timp, material biodegradabil . Cum niciun consumator nu s-a sinchisit să reclame prezenţa confirmată a dioxinei, resemnarea confirmă lipsa de interes, responsabilitate şi educaţie, regăsite în mai toate sesizările adresate autorităţilor, de către necunoscătorii propriilor drepturi. Dominat de sesizări privind calitatea produselor alimentare, topul reclamaţiilor catalogate “interesante” suferă transformări radicale, de la o zi la alta. Vor rămâne în istoria haosului comercial, sesizarea adresată OJPC Gorj, de către o femeie din Târgu Jiu, nemulţumită că nu i-au crescut sânii, în urma tratamentului prestat în acest sens sau reclamaţia ieşeanului intrigat că, la casa de amanet, nu i-a fost acceptată o găină congelată. Considerându-şi gradul de informare ridicat la nivelul consumatorilor europeni, petiţionarii extind aria competenţelor şi aşa autorestrânsă a organelor de control. Prezenţa unui şoarece pe o magazie de tărâţe şi violul fiicei fac obiectul unor sesizări adresate OJPC Dolj, însă pot fi lesne puse pe seama inteligenţei sclipitoare şi proverbialului spirit critic oltenesc. Şi la Bucureşti au fost reclamate, pe lângă semafoare nesincronizate, prezervative care diminuază erecţia, datorită complicatei deschideri a ambalajului. Chiar dacă sesizările cu tentă sexuală par să fie apanajul OJPC Arad, unde sunt înregistrate nemulţumiri faţă de comportamentul păpuşilor gonflabile, lipsa orgasmului sau ciupitul de fund practicat de chelneriţe, biroul din vestul ţării se confruntă şi cu reclamaţii nonsexuale, serioase: prezenţa acidului salicilic în cartofii cumpăraţi din piaţă, posibila otrăvire prin plasarea de substanţe toxice pe ghidonul bicicletei sau legături neefectuate corect la telejocurile interactive. Rămâne de reclamat putrefacţia proţapului, responsabilă de aşezarea jalbelor în oişte, tocmai bună pentru străpungerea gardurilor.

DRUMUL LAPTELUI

Reformele agrare şi pariurile cu agricultura,  puse la cale de ingineri mecanici sau electronişti, lasă perplexe vacile din această ţărişoară veselă, făcîndu-le  să mugească prelung înainte de a pronunţa “UE”. Afişînd  dezinteres faţă de îndrumările conform cărora ar trebui înfiinţate lanţuri de producţie-procesare-desfacere, Joiana şi Vinerica continuă să se uite ca vacile la preţul de achiziţie al laptelui la producător: 0,6 lei/litrul. Pasteurizarea şi normalizarea procentului de grăsime de la 3,4% la 1,8% sunt operaţiuni specifice şi inerente înaintea introducerii în pungă sau cutie. În acest fel toată lumea e mulţumită: procesatorul încasează pentru un litru de lapte 0,5-1 euro, după ce l-a botezat (pardon,normalizat) cu apă chioară, iar ţăranul e încîntat că poate cumpăra două roabe de nisip cu banii primiţi pe găleata cu lapte. Interesant este că mulţi procesatori şi fabricanţi de smîntînă sau iaurt cu gelatină au văzut vacile doar pe marginea şoselelor străbătute în viteză cu merţanul.

Apariţia în anii ’50 a medaliei şi titlului de Mulgătoare Fruntaşă a provocat o adevărată isterie în rîndul îngrijitoarelor de vaci. Stimulate cu insigna de tinichea şi cincizeci de lei, ţărăncile din sudul ţării ţineau ziua întragă găleata între picioare, mîngîind profesional ugerul. Gestul, devenit reflex, era continuat noaptea în pat, iar specialiştii în psihiatrie clinică s-au grăbit să-l denumească “ stimulare sexuală ugero-dependentă”.
În prezent micii producători de lapte sunt diferenţiaţi în principal după criterii geografice: în vestul ţării familiile de fermieri aplică metode ultramoderne pentru creşterea animalelor, în timp ce în sud laptele este trimis  centrelor de colectare cu mijloace avizate sanitar-veterinar, cum ar fi căruciorul pentru butelii sau bidonul de vinarom. Tot aici se efectuează verificarea calităţii fizice cu densimetrul, pentru a preveni eventualele fraude iar verificarea calităţii biologice a laptelui e lăsată deoparte de cele mai multe ori. Este bine să ştiţi că şi animalele se îmbolnăvesc  în contact cu oamenii, dar nu vom vedea la televizor oile susţinînd că au dobîndit comportamentul isteric, după ce au fost păstorite de preşedintele unui club de fotbal.
O categorie neînsemnată cantitativ dar importantă prin contribuţia pe care o are la triplarea necesarului de toalete ecologice , este constituită din  producătorii urbani de lapte şi brînză. Dacă unii dintre ei recurg la aditivi ingenioşi (aracet, făină, ipsos) pentru a obţine telemeaua în cadă sau garaj, alţii se mulţumesc să vîndă laptele proaspăt transferat din pungă în sticla de plastic colectată din gunoi, oferind ca bonus biletul de internare la unul din spitalele de boli infecţioase. Nu mă obosesc să întreb de ce majoritatea distribuitorilor de tuberculoză digestivă şi heliobacterii gravitează taman în jurul pieţelor care adăpostesc  secţii de poliţie sanitar-veterinara (Obor, Matache, Domenii). Vă las să ghiciţi singuri; am băut o cană cu lapte şi mă grăbesc spre încăperea în care intră numai o persoană. Read the rest of this entry »

Calitatea smântânii, muşchiuleţului sau costiţei nu mai este condiţionată doar de rspectarea condiţiilor de igienă şi hrană a animalelor. După impunerea scaunelor electrice şi camerelor de gazare pentru porci, ministerul agriculturii serveşte fermierilor norme metodologice stricte, privind condiţiile de reproducere a animalelor. Emise pentru îmbunătăţirea calităţii produselor de provenienţă animală, dar şi pentru evitarea incesturilor şi violurilor între patrupede, indicaţiile specialiştilor au lăsat cu ochii în soare alte categorii de fermieri. De pildă, crescătorii de albine, viermi de mătase sau vipere, se arată derutaţi, dorind la rându-le să elimine stresul şi hărţuirea sexuală din grupurile pe care le păstoresc. Până la construirea de bordeluri apicole, normatorii îmbârligării animalice creează şi în ograda micilor găinari, deoarece nu s-a sinchisit cineva să reglementeze călcatul găinii, cocoşii urcându-se în continuare când şi pe cine poftesc.