MASCA DE PROTECTIE A CONSUMATORULUI
19 aprilie 2011Articol publicat in: Administratie
Antreul programatei recesiuni oferă derută, la pachet cu abundenţa afişată în rafturi, vitrine şi tejghele, fericind pentru o clipă viitorii posesori de gol în stomac, potenţiali exclusivişti ai fripturii de cartofi şi compotului din ştevie. Asemeni străbunei interbelice, criza pusă acum la cale confirmă bănuiala că Divinitatea îşi anunţă dramele globale printr-o avalanşă de oferte, tot mai atractive şi făcute parcă pentru dosirea apropiatului taifun din buzunare. Prăpădul chimirului e precedat de un surprinzător răsfăţ al nepricopsiţilor care, aiuriţi de duduiala şi scârţâitul economiei unse cu limba, ignoră măsura, bunul simţ, riscul îmbonăvirii sau falimentul, în favoarea satisfacerii poftelor lumeşti. Târgurile pasagere lăudate cu mărfuri pur tradiţionale n-au făcut decât să amintească de “expoziţiile gastronomice” din perioada ceauşistă, unde totul se limita la privit şi salivaţie abundentă, zarva din jurul produselor “proaspete şi ieftine” fiind temperată acum de liniştea brânzei de putină, vândută la preţul pantofilor.
Dar vlădicii administraţiei au întotdeauna în mâneci cărţi câştigătoare şi pentru majoritatea purtătoare de opinci, iar megacârnatul îndopat cu dioxină şi rumenit la gazul de eşapament al bulevardelor a chitit Cartea Recordurilor. Mezelul de mărimea carosabilului cu gropi a cedat cavalereşte locul garantat din Anuarul Imbecilităţii, Oraşelului Copiilor din Parcul ploieştean Foamea, unde micuţii sunt cadorisiţi cu băuturi după modelul oferit de Cristian Popescu-Piedone. fost campion la aruncarea pachetelor cu carne din frigidere, entuziastul promotor al parangheliilor edilitare cu mititei, ţuică fiartă şi vin, servite la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti concurează căsuţele cu poveşti montate de primarele Oprescu şi încărcate la ferestre cu tulburel şi prospături ce oferă materie primă colegilor infectologi. În dosul opac al măştii de protecţie a consumatorilor, e loc de orice, oricum şi pentru oricine.
Abundenţa uşor nefirească nu a putut totuşi să camufleze monştrii născuţi din somnul ocupanţilor de posturi publice care, cu bugetul şi sănătatea noastră în mână, refuză constant să îşi asume responsabilitatea neghiobiei comerţului şi serviciilor. Dar câtă vreme, din resemnare sau prostie, consumatorii aleg oiştea în locul proţapului destinat jalbelor, răspunsul nu poate veni decât din gard.
Mezat periculos înaintea potopului
Tot mai ades, uneltele comerţului firesc se văd abandonate în favoarea unor reţete sfidătoare, “inedite” în viziunea aplicanţilor, dar înghiţite fără noduri de clientela lipsită de simţul pericolului, datorită covorului roşu, aşternut de autorităţi la picioarele înnoroite ale comersanţilor. Alături de sezonul soldurilor şi reducerilor, prăvăliile nu s-au sinchisit să afişeze câte un singur preţ, clasicele “lichidări de stoc” şi “oferte de sezon” fiind făţiş înlocuite cu “promoţii de criză”, în care desele nemulţumiri au fost contracarate invariabil cu întrebarea “ce aţi vrea de banii ăştia?”. Despre grosimea “banilor ăştia” nu sunt prea multe de aflat, pentru că mărfurile promoţiilor de criză se simt bine printre mai multe preţuri afişate simultan, alături de care formează adevărate ghicitori din cifre, utile doar clienţilor cu chemare spre calcule.
Dacă vitrinele inscripţionate “Haine la jumătate de preţ” sau “10 lei orice produs de îmbrăcăminte” mai pot uneori confirma gardul vopsit, ofertele trâmbiţate la produse alimentare ar trebui să dea serios de gândit. În pieţele alimentare urbane, negustorii au trădat galantarele şi vitrinele frigorifice, în favoarea meselor slinoase din plastic unde, chiar aruncate în devălmăşenie, mezelurile şi brânzeturile au acelaşi lipici la clientelă. Calitatea îndoielnică, atestată de aspect, proprietăţi organoleptice şi duhoarea asemănătoare spaţiilor în care accesul este permis doar unei persoane, a fost completată de ocaua mică aducătoare de profituri pe măsura negocierii salariului suplinit cu greutatea ambalajelor cântărite. Teoria cumetriei dintre creşterea preţurilor produselor alimentare, la pas cu saltul costului carburanţilor, pare să nu aibă parte şi de o reciprocă firească; -20% pe ecranul pompei transformându-se în +20% la raft.
La extremitatea întinderilor alocate comerţului cu agro-alimentare, printre zarzavaturi king size şi banane olteneşti, comercianţii de nevoie expun(?) din nou liber, după reţeta anilor ‘90, cărţi, albume rare şi timbre valoroase, alăturat ciubotelor vechi şi lenjeriei folosite. Comerţul spontan la trotuar, înflorit la pas cu amenajarea pieţelor volante pe te miri unde, oferă alternative neîncrezătorilor în chioşcurile autorizate verbal de primării, dar abordabile doar cu bani mulţi şi uşor confundabile cu promisele inexistente toalete publice. Ruşinoasa întoarcere în trecutul comercial se desfăşoară la vedere şi fără jenă, armatele de vânzători cu paporniţa, asaltând tramvaiele, staţiile de metrou, intrările în şcoli şi alte spaţii aglomerate, pentru a vinde produse alimentare sezoniere, fără teamă că vor fi nevoiţi să dea explicaţii despre calitatea sau provenienţa acestora. Târgurile sunt alese neîntâmplător în locaţii ocolite de inspectorii sanitar-veterinari şi cei de protecţia consumatorilor, ocupaţi cu scuipatul în sân, datul în bobi şi anticiparea sumelor negre rulate. Cifra de afaceri e invidiată, deopotrivă, de plătitorii taxelor ameliorate cu şpagă pentru tarabe şi chioşcuri, spectatori neputincioşi la deverul distribuitorilor de ciocolată germană la traistă, ţigări ucrainene stocate sub fuste creţe sau telemea indigenă produsă în fundul curţii. Tot cu şpagă, dar fără taxe. Neînsoţite de documente fiscale şi – probabil, de aceea – exonerate de la control, mărfurile negre se cumpără la fel de bine ca girul autorităţii, vandabil cu invocarea puerilă a statutului neeconomic al vânzătorului ocazional.
Neautoritatea
Dosnici şi discreţi, până de curând, pionii comerţului gri-negru dau curs cererii pieţei, cu pânzele umflate de consumatorii chilipirului şi de năravul autorităţilor protectoare de a lua la puricat doar agenţii economici. Abandonată în teacă, arma autosesizării tinde să devină piesă de panoplie, în timp ce sesizărilor înregistrate li se oferă un curs asemănător apelor întoarse la izvoare. Cu faţa spre cei resemnaţi să o perceapă jalnică, masca autoritară şi vălurile locale de protecţie a consumatorilor îşi transformă cătinel misiunea în pură mascaradă, câtă vreme spaţiul mirific al doarencotismului şi miserupismului a devenit teren propice lipsei de autoritate. Local, e denumită familiar-cotidian, “neautoritatea” sau “Nea Utoritate”, pentru contrabandiştii locali, aşezaţi disciplinat lângă maşinile Poliţiei.
La nivel macro, gluma se îngroaşă deseori, asemeni mirosului greu emanat de carnea condimentată cu dioxină în Irlanda şi strecurată pe piaţa românească prin Ungaria, via Belgia. Nefiind premieră, vestea cutremurătoare a prezenţei în farfurii a unei substanţe responsabile de apariţia cancerului a şocat mai puţin decât lipsa de reacţie şi comunicatele contradictorii, purtând marca Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Dacă, în 8 decembrie, dr. Radu Roatiş, preşedinte ANSVSA, simţea o muscă bâzâindu-i pe căciulă şi încerca anemic să ne liniştească anunţând că “România nu se află pe lista ţărilor care ar fi importat carne de porc din Irlanda”, peste numai o zi, aceeaşi voce confirma, urmare a unei notificări primite din partea Comisiei Europene, că 3,3 tone de carne infestată a fost depozitată şi redistribuită din Bucureşti, dar autorităţile nu ştiu în ce măsură carnea a fost consumată de bucureşteni. Peste alte douăsprezece ore, cantitatea era, conform vicepreşedintelui ANSVSA, Csutak Nagy Laszlo, de patru ori mai mare şi se odihnea în galantarele a cinci firme din Olt, Ilfov şi Buzău, pentru ca, peste alte patru ore, şefa Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj să alerteze 24 de judeţe după confirmarea prezenţei locale a 40 de tone de carne infestată. Într-un posibil final, Preşedintele ansvsa a declarat, în 11 decembrie, că “ar trebui retrasă de pe piaţă şi distrusă în condiţii de siguranţă, carnea de porc din Irlanda, produsă între 1 septembrie şi 6 decembrie 2008”(?!?!)…
Putregai în proţapul jalbelor
Chiar dacă, în numai trei zile, cel puţin 130 de tone de carne au fost prelucrate şi – în mare parte – consumate, “distrugerea în condiţii de siguranţă” putea fi efectuată doar odată cu purtătorul, doar dacă mezelurile ingerate de acesta nu au devenit, între timp, material biodegradabil . Cum niciun consumator nu s-a sinchisit să reclame prezenţa confirmată a dioxinei, resemnarea confirmă lipsa de interes, responsabilitate şi educaţie, regăsite în mai toate sesizările adresate autorităţilor, de către necunoscătorii propriilor drepturi. Dominat de sesizări privind calitatea produselor alimentare, topul reclamaţiilor catalogate “interesante” suferă transformări radicale, de la o zi la alta. Vor rămâne în istoria haosului comercial, sesizarea adresată OJPC Gorj, de către o femeie din Târgu Jiu, nemulţumită că nu i-au crescut sânii, în urma tratamentului prestat în acest sens sau reclamaţia ieşeanului intrigat că, la casa de amanet, nu i-a fost acceptată o găină congelată. Considerându-şi gradul de informare ridicat la nivelul consumatorilor europeni, petiţionarii extind aria competenţelor şi aşa autorestrânsă a organelor de control. Prezenţa unui şoarece pe o magazie de tărâţe şi violul fiicei fac obiectul unor sesizări adresate OJPC Dolj, însă pot fi lesne puse pe seama inteligenţei sclipitoare şi proverbialului spirit critic oltenesc. Şi la Bucureşti au fost reclamate, pe lângă semafoare nesincronizate, prezervative care diminuază erecţia, datorită complicatei deschideri a ambalajului. Chiar dacă sesizările cu tentă sexuală par să fie apanajul OJPC Arad, unde sunt înregistrate nemulţumiri faţă de comportamentul păpuşilor gonflabile, lipsa orgasmului sau ciupitul de fund practicat de chelneriţe, biroul din vestul ţării se confruntă şi cu reclamaţii nonsexuale, serioase: prezenţa acidului salicilic în cartofii cumpăraţi din piaţă, posibila otrăvire prin plasarea de substanţe toxice pe ghidonul bicicletei sau legături neefectuate corect la telejocurile interactive. Rămâne de reclamat putrefacţia proţapului, responsabilă de aşezarea jalbelor în oişte, tocmai bună pentru străpungerea gardurilor.
